Ciprian Porumbescu, creator și protagonistal operetei românești
DOI:
https://doi.org/10.35218/Cuvinte cheie:
Ciprian Porumbescu, Crai nou operetta, Gherase Dendrino, Lăsați-mă să cânt operettaRezumat
Creațiile muzical-teatrale din secolul al XIX-lea, propagate de către trupele italiene, franceze și germane, au constituit o sursă de inspirație pentru compozitorii români. Aceștia vor crea genuri de teatru muzical la modă, în limba română, cu scop de divertisment. În creionarea genului de operetă se vor situa lucrările poziționate la granița dintre vodevil și genul liric, reprezentate de compozițiile lui Alexandru Flechtenmacher, Eduard Wachmann, Eduard Caudella. În această atmosferă culturală a vremii, muzicianul patriot Ciprian Porumbescu (1853-1883), va găsi cadrul prielnic pentru a pune în practică o mai veche dorință artistică: realizarea unei operete, după succesul creațiilor sale umoristice muzical-teatrale Cisla și Candidatul Linte. Personalitate multivalentă, iubitor de folclor și de neam, unul dintre fondatorii școlii muzicale naționale, Ciprian Porumbescu a contribuit la definirea autenticității și a identității limbajului componistic românesc prin vasta sa creație și prin compunerea primei operete românești culte Crai Nou (1882). Drept omagiu, la centenarul de la nașterea sa, creatorul operetei Crai Nou devine protagonistul operetei Lăsați-mă să cânt! (1954) de Gherase Dendrino, în care este prezentată perioada punerii în scenă a lucrării muzical-dramatice porumbesciene. Repere ale scenei lirice românești, din trecutul și prezentul artistic, Crai Nou și Lăsați-mă să cânt au fost și rămân spectacole muzicale interpretate și receptate cu interes și entuziasm.
Descărcări
Publicat
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2023 Artes. Revistă de muzicologie
Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-NonCommercial 4.0 International License.