Polifonie literară dostoievskiană în ipostazalirico-teatrală a operei Jucătorul de Serghei Prokofiev

Rezumat

Viziunea lui Feodor Dostoievski asupra omului şi societăţii intrigă în continuare oricare cititor, de specialitate sau din alte zone de activitate, datorită universalităţii subiectelor abordate şi a complexităţii personajelor implicate. Romanul Jucătorul înfăţişează viaţa şi preocupările specifice societăţii mondene din secolul al XIX-lea, subiect care l-a atras pe Serghei Prokofiev în vederea compunerii unei opere cu acelaşi titlu, la începutul secolului al XX-lea, lucrare inedită prin limbajul muzical avangardist, construcţia atipică a discursului, elementele de stil şi concepere a libretului în raport cu sursa originală. Aceste elemente generează o corelaţie multiplă între proza dostoievskiană, teoria literară, filosofia limbajului, prin studiile şi volumele de analiză hermeneutică, precum cele semnate de criticul şi semioticianul Mihail Bahtin, asupra cărora ne vom opri atenţia pe parcursul cercetării noastre. Terminologia folosită de Bahtin (dialogism, polifonie, ventrilogism, carnavalesc) indică o intuire profundă a legăturii dintre proza lui Dostoievski şi valenţele teatrale, dramatice, lirice şi muzicale din substratul epic al romanelor sale. Totodată, Dostoievski a fost un precursor involuntar al mişcării artistice iniţiate în vestul Europei de compozitorii germani – Expresionismul –, care a avut ecouri şi în creaţiile compozitorilor ruşi din prima jumătate a secolului trecut, aşa cum vom observa în opera Jucătorul de Serghei Prokofiev.