Sintaxe şi categorii metro-ritmice în Concertul pentruflaut şi orchestră de coarde de Viorel Munteanu

Rezumat

Lucrarea compozitorului Viorel Munteanu dezvăluie simbioza dintre epoci muzicale trecute şi modernitate, dintre tehnici componistice consacrate (în cazul orchestrei de coarde) şi procedee contemporane de emisie a sunetului la flautul solist. Sintaxele trecutului, polifonia şi omofonia, şi tratările moderne ale ritmului, precum poliritmia, coexistă în mod fericit şi alcătuiesc o gândire muzicală care, deşi ancorată în trecut, priveşte spre viitor. Ritmul poate fi pus în discuţie din diverse perspective metrice, cu deosebire în părţile mişcate ale concertului. Straturi ritmice sunt prezente atât pe verticală (poliritmii) cât şi pe orizontală (polifonii de ritmuri), deosebit de interesantă fiind încrucişarea celor două variante. Caracteristic zonei balcanice, ritmul aksak poate surprinde în scurta lui apariţie din partea a III-a, iar această  neaşteptată ivire aduce o inspirată schimbare de orizont, urmată de revenirea la matca exprimării giusto. Forma ultimei părţi, Rondo, poate fi şi ea pusă în  discuţie dintr-o perspectivă modernă cu rădăcini în trecut, fiind de fapt încadrată în tiparul rondo-sonată, dar cu un traseu sonor care nu aparţine sferei tonale, ci unui modalism extins. Instrumentul solist se contopeşte cu orchestra de coarde şi emerge din aceasta, într-un discurs profund marcat de personalitatea creatoare a compozitorului. Reuşita cea mai mare a lucrării este expresivitatea, felul în care  mijloacele componistice şi tehnice sunt subordonate mesajului estetic pe care Viorel Munteanu doreşte să-l  transmită publicului.