Sonatele beethoveniene pentru pian – repere editoriale

Rezumat

Acest articol doreşte să vină în întâmpinarea interpreţilor, care vor să abordeze cele 32
de sonate pentru pian de Ludwig van Beethoven. Vom analiza şi comenta unele dintre cele
mai importante ediţii, îngrijite de interpreţi consacraţi, ce au influenţat viziunile interpretate
ale generaţiilor ce i-au urmat.
Ediţiile Urtext sunt considerate cele mai corecte şi complete ediţii. Majoritatea susţin
că reproduc textul original, bazate fie pe manuscris, fie pe primele ediţii. O importanţă
deosebită o au însă editorii, sau mai bine spus îngrijitorii ediţiilor, ce adaugă, de cele mai
multe ori, digitaţii şi note de subsol în care sunt comentate diferite probleme tehnice şi
interpretative.
Prin compararea numeroaselor ediţii, am descoperit indicaţii preţioase ce ţin de
interpretare. Putem nota ediţia L. Holle, editată de Franz Liszt, ediţia G. Schirmer, editată de
Hans von Bülow şi Sigmund Lebert, şi ediţia Curci editată de Arthur Schnabel.
În anul 2011 ediţiile consacrate, sunt ediţia G. Henle, îngrijită de B.A. Wallner,
München, anul 1975, şi ediţia Wiener Urtext Edition, îngrijită de Peter Hauschild, anul 1999.
Prin studierea amănunţită a acestor ediţii, ne putem da seama despre viziunile
interpretative asupra sonatelor beethoveniene pentru pian în spaţiul central european. În
prezent, ediţiile îngrijite de Franz Liszt, Hans von Bülow respectiv Sigmund Lebert şi ediţia
îngrijită de Arthur Schnabel sunt privite de pianişti cu reticenţă. Aceasta datorită micilor
modificări ale textului, cât şi a indicaţiilor dinamice şi agogice. Cu toate acestea, în urma
studierii acestor ediţii, se pot obţine indicaţii interpretative valoroase, ce pun în lumină
concepţia interpretativă a pianistului-editor.
Datorită varietăţii informaţiilor, aceste ediţii reprezintă un text ce trebuie consultat, în
toate acele cazuri când interpretul doreşte să abordeze o nouă viziune interpretativă.