Opera Oedip de George Enescu şi opera-oratoriu Meşterul Manolede Sigismund Toduţă - două ipostaze complementare alespiritualităţii româneşti

Rezumat

Pornind de la o afirmaţie făcută cândva de Franz Liszt precum că „Poetul sau artistul reuşesc câteodată să rezume năzuinţa spre frumos a unui popor sau a unei epoci”, prezentul text s-a concentrat asupra a două ample lucrări vocal-simfonice - opera Oedip de George Enescu şi opera-oratoriu Meşterul Manole de Sigismund Toduţă – a căror primă audiţie a avut loc la distanţă de aproape jumătate de veac (1936 şi, respectiv 1985), în perioade distincte ale evoluţiei muzicii româneşti dar şi ale configuraţiei culturale şi politice a poporului român în
general. Fără ambiţia unei cuprinderi exhaustive, sunt punctate câteva caracteristici definitorii ale acestor două lucrări (apropiate valoric în opinia criticii muzicale sub specia capodoperei), prin prisma unor consideraţii estetico-filosofice vizând spiritualitatea românească în
ansamblul evoluţiei sale dar şi particularizată pe etape delimitate conjunctural.