Naționalitatea ca element al identității în interpretarea muzicală – Studiu de caz: interpretul român

Rezumat

Secolul XX este perioada în care au fost identificate și definite teoretic specificitățile culturii românești de către autori de referință precum Lucian Blaga (filosof și poet) sau Carmen Petra-Basacopol (muzicolog și compozitor). Concepția „orizontului spațial” sau a „spațiului mioritic”, prezentată de Blaga în binecunoscutul volum Trilogia culturii, afirmă caracteristici ale spiritualității și culturii românești șlefuite în timp, iar o autoare precum Carmen Petra-Basacopol ne arată modul în care aceste pattern-uri etnice se oglindesc în muzică. Cercetarea de față intenționează să stabilească în ce măsură ethosul național se reliefează în identitatea muzicianului-interpret și care sunt abilitățile tehnic-expresive care corespund elementelor definite de autorii menționați. Metodele de investigație au la bază cercetarea cronicilor muzicale, dar și analiza comparată a înregistrărilor aparținând unor interpreți români recunoscuți, național și internațional. Validarea acestor premise va porni de la cazul unor muzicieni ca George Enescu sau Dinu Lipatti (compozitori și interpreți deopotrivă), dar va urmări și calitățile apreciate la artiști contemporani; în cazul celor din urmă vom încerca să aflăm cât de perceptibilă este naționalitatea ca element identitar la cei care s-au născut în România și trăiesc aici, de asemenea s-au născut în țară, dar și-au continuat activitatea peste hotare, precum și a celor care s-au născut și totodată trăiesc în afara României (provenind dintr-o familie de origine română). Totodată studiul va încerca să ofere o perspectivă asupra avantajelor și a dezavantajelor pe care le poate avea apartenența etnică în alcătuirea strategiei interpretative și în domeniul recunoașterii artistice.