Conceptul de „autenticitate” în interpretarea muzicală: o perspectivă ontologică

Rezumat

În această lucrare analizez succint înțelesuri muzicologice și filosofice ale conceptului de „autenticitate”. Este un termen în spatele căruia stau presupoziții filosofice despre natura obiectelor și despre constituția omului. Are două sensuri majore: autenticitatea ca autentificare față de un original și autenticitatea ca sinceritate față de sine, față de trăsăturile propriei interiorități. Direcția contemporană din practica muzicală numită „interpretarea informată istoric” (historically informed performance practice) reduce conceptul de „autenticitate” în interpretarea unui opus la primul înțeles. Dificultăți concrete din practica interpretativă precum și probleme teoretice invalidează o astfel de atitudine față de textul muzical. Ambele categorii de dificultăți au fost expuse sistematic în sfera dezbaterilor muzicologice de principalul critic contemporan al acestei mișcări: Richard Taruskin. Există filiații între această înțelegere a autenticității și o critică a conceptului așa cum era folosit în limbajul filosofic german de la începutul secolului trecut, critică realizată incipient de Walter Benjamin și dezvoltată, mulți ani mai târziu, de Theodor W. Adorno în lucrarea Jargonul autenticității. Critica virulentă a lui Adorno este orientată explicit asupra felului în care filosoful Martin Heidegger a semnificat cuvântul în tratatul său de ontologie Ființă și timp. După Heidegger, autenticitatea este starea în care un om își scrutează cu maximă claritate și certitudine posibilitățile de ființă proprii, care îi aparțin intim și absolut doar lui însuși. Prin natura traiului cotidian suntem împinși către neautenticitate, către comportarea și gândirea conform normelor generale, exterior impuse, anterioare „aruncării noastre în lume” și organizatoare pentru toți. Adorno consideră această folosire a termenului „autenticitate” ca fiind formală, specifică unui moment cultural, nu naturii umane în genere și cu asumpții metafizice prea tari. Este un termen seducător, dar cu sens alunecos și manipulator. În acest articol, voi propune o cale de mijloc între cele două poziții filosofice radicale, orizont care, cred, va fi util și în ontologia muzicală.