Arhitectură și limbaj în cele 7 Cvartete de coarde de Iulia Cibișescu-Duran
DOI:
https://doi.org/10.35218/Cuvinte cheie:
arhitectură, limbaj, dramaturgie, poeme, cvartetRezumat
Scrise între 1990 și 2009, cele 7 lucrări pentru cvartet de coarde: Poezii pentru cvartet de coarde și cele 6 Cvartete numerotate abordează limbaje modale diferite, de la structuri prepentatonice sau pentatonice la configurații heptacordice sau dodecafonice, suprapunând uneori limbaje muzicale, generând acele polimorfii de limbaje, cu momente de suprapuneri sau juxtapuneri de sintaxe, cu o structură ciclică motivică determinantă a unei unități conceptuale a lucrărilor ancorate unei gândiri sintetice, elaborative. Pluripartite, văzute ca suite de piese miniaturale (Cvartetul de coarde nr. 3, Poezii pentru cvartet de coarde), tripartite (Cvartetele nr. 2, 4, 5, 6) sau monopartite (Cvartetul nr. 1), cele 7 Cvartete de coarde se înscriu în sfera unor tipare formale determinate de construcții ce au la bază dramaturgii inspirate din opere literare (vezi Cvartetul nr. 5 inspirat de romanul Iarna la Lisabona de Antonio Munoz Molina sau Poezii pentru cvartet de coarde și Cvartetul nr. 3 inspirate din poezii proprii aparținând volumelor de versuri Ascunzișuri de măști și Taină egipteană), din contemplarea unor sonorități acordice ale unor relații tonal-functionale sau ale unor sonorități de jazz (Cvartetul nr. 4), ale unor melodii modale bizantine bisericești sau ale cântecelor de copii (Cvartetul nr. 3), ale unor meditații filozofice (vezi Cvartetul nr.1), ale unor sonorități aparținând cântecului și jocului popular românesc (Cvartetul nr.6) sau ale unor conciziuni și rafinamente ca reflecții la muzica weberniană, suprapunând pe spații mici temporale limbaje muzicale diferite, aparținând unor sisteme diferite de acordaj (vezi Poezii pentru cvartet de coarde). Primele audiții ale Cvartetelor de coarde au avut loc în cadrul Festivalelor Internaționale Toamna Muzicală Clujeană și Cluj Modern (1991, 1993,1999, 2001, 2003, interpreți: Cvartetul Concordia – Albert Markos, Grigore Botar, Olimpiu Moldovan, Adalbert Torok), cât și în cadrul Festivalului Internațional Meridian, București (2018, Cvartetul nr. 6 interpretat de Cvartetul Ad Hoc – Vlad Răceu, Diana Man, Ovidiu Costea, Vlad Rațiu, conducerea muzicală: Matei Pop).
Descărcări
Publicat
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2023 Artes. Revistă de muzicologie
Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-NonCommercial 4.0 International License.