„A Zecea” de Schubert:interpretare, între construcție și restituire

Rezumat

În creația lui Franz Schubert, fragmentul preia forme felurite de manifestare, ce se întind între receptarea fragmentară a unei piese deja constituite și notarea fragmentară, sub formă de schiță, a unei lucrări ce nu și-a găsit încă finalizarea. Un loc aparte îi revine Simfoniei a X-a în Re major, D 936A de Schubert, rămasă neterminată; aceasta ni s-a transmis în stadiul de schiță, într-un convolut, alături de alte două simfonii neterminate în aceeași tonalitate: D 615 și D 708A. Prezentul studiu își propune să expună trei interpretări artistice ale acestor schițe, concretizate în lucrări muzicale finalizate, cu abordare distinctă. Intenția compozitorului și dirijorului britanic Brian Newbould a fost aceea de a termina simfonia în felul în care ar fi făcut-o însuși Schubert, ancorând ideile muzicale din schițe în stilul compozitorului. Peter Gulke s-a apropiat de schițe prin ochiul cercetătorului și analistului, cu intenția de a realiza o redare cât mai fidelă și autentică a schițelor, subliniind în realizarea sa materializarea unor posibile intenții ale lui Schubert. În fine, Luciano Berio reușește în Rendering să realizeze o restituire muzicală a schițelor per se, imaginând o frescă muzicală, în care ideile muzicale concrete, puse de Schubert pe hârtie, se amestecă în chip voit cu caracterul provizoriu al manuscrisului.