Aspecte kitsch în muzica de film

Rezumat

Istoria a consemnat strădaniile speciei umane de a înțelege frumosul și eforturile comunităților de a se dezvolta prin educație. Personalități ale culturii universale, printre care Platon, Aristotel, G.W.F. von Leibniz, A.G. Baumgarten, I. Kant, G.W.F. Hegel etc. au abordat cu atenție probleme de estetică. În perioada postmodernistă, arta, unul dintre cei patru piloni ai culturii unui popor, alături de limbă, istorie și religie, traversează o etapă specială despre care nu putem afirma fără echivoc că este evolutivă. Sub asaltul culturii de divertisment a oamenilor de rând, arta contemporană își păstrează cu greu menirea inițială, aceea de a înnobila sufletul omului și de a genera proiecții estetice ale realității în plan cognitiv. Importanța covârșitoare pe care arta și frumusețea naturală o au în viața intelectuală începând cu secolul al XVIII- lea este pusă la îndoială de kitsch, acest flagel care s-a impus în societate începând cu perioada în care civilizația burgheză a ajuns la apogeu, spre sfârșitul secolului al XIX- lea. După o succintă prezentare de diverse forme, asocieri și tipologii de kitsch din muzică, istorie, arhitectură, sculptură, artă decorativă și design interior, coregrafie, media etc., punem în discuție aspecte kitsch în muzica de film, insistând pe asocieri incongruente sau anempatice nejustificate între muzică și celelalte unități filmice. În paralel prezentăm și posibile soluții pentru evitarea erorilor de asociere. Exemplele sunt structurate în următoarele subcapitole: incongruențe stilistice între unitățile filmice vs. caracteristici ale epocii augmentate prin muzică; utilizarea sonorităților preponderent disonante sau atonale în filme; explorarea unor culturi diferite: muzica etnică între deformare și autentic; național și universal în filme românești; cântece reprezentative - motivația exogenă a muzicii de film, mai mult sau mai puțin comercială; despre cantitatea evenimentelor muzicale din filme.