Interpretarea muzicală improvizatorică,limbaj conversațional în jazz

Rezumat

Interpretarea muzicală, sub forma actului de compoziție spontană, a definit jazzul de-a lungul întregii sale evoluții stilistice. Spre deosebire de alte muzici culte, jazzul s-a cristalizat în special datorită actului creativ de interpretare muzicală și mai puțin procesului de construcție muzicală scrisă. În cadrul acestui gen cerebral, interpretarea a preluat rolul fundamental în comunicarea artistică dintre muzicianul de jazz și public, dar mai ales, a luat forma unei interrelații în interpretarea muzicală colectivă. În ce privește jazzul, actul improvizației muzicale este controlat de anumiți parametri stilistici, ce țin de formă, frazare și timbru, raportați constant la planurile armonic, ritmic și melodic. Standardizarea acestor constrângeri a transformat jazzul într-un limbaj muzical conversațional, ce permite comunicarea constantă și organizată dintre muzicieni prin fenomenul de interplay (interacțiunea interpreților în timpul actului interpretativ colectiv). Principiile interplay-ului sunt integrate și în interpretarea solistică, mai ales în cazul pianiștilor, ce improvizează raportându-se întotdeauna la contextul și relația create între planul acompaniamentului și cel melodic. Totodată, asemenea comunicării verbale, stăpânirea limbajului jazzistic presupune atingerea nivelului de exprimare liberă, spontană și contextuală. Această libertate de exprimare artistică presupune asimilarea limbajului, formarea unui vocabular personal și utilizarea lui ca mijloc de construcție a unor discursuri muzicale autentice (create spontan) și elocvente. Limbajul jazzistic nu poate fi asimilat numai prin studiul individual, așa cum este posibil (într-o oarecare măsură) în muzica savantă de tradiție europeană. Studiul și perfecționarea jazzman-ului depinde constant de socializarea artistică a acestuia, de conversația sa la nivel muzical. Jazzul este un gen muzical în continuă transformare, datorită faptului că este definit de actul de interpretare mai mult decât de cel componistic. Acesta a impus astfel interpretarea muzicală ca având același aport de creație, de definire stilistică și cristalizare a unui curent sau gen muzical elaborat cu actul componistic.