Muzica sacră în creația lui Igor Stravinski. Simfonia Psalmilor

Rezumat

Cercetând muzica compozitorului rus Igor Stravinski, religiozitatea nu este primul atribut pe care l-am oferi acesteia. El a rămas în memoria colectivă ca un revoluționar al muzicii mai degrabă, nicidecum un spirit pios, aplecat spre divinitate. Modernismul lucrărilor sale, tendințele pe care le-a impus primul, dar mai ales scandalul ce l-a însoțit încă de la premiera din 1913 a baletului Sărbătoarea Primăverii, toate l-au impus ca un „rebel” al muzicii de început de secol XX. Compozitorul a susținut, totuși, că muzica sa nu este modernă, ci tradițională. Ordinea și disciplina ce au constituit pilonii compozițiilor sale merg mână în mână cu afirmația sa, întoarcerea la tradiție și dragostea pentru arhaic conducând auditoriul spre descoperirea laturii mistice, religioase, a acestuia. O direcție prea puțin explorată în acea perioadă încărcată de evenimente sociale și culturale marcante a fost compunerea de muzică religioasă. Prea puține dintre opusurile stravinskiene au fost inspirate din surse de această natură - tocmai de aceea este importantă descoperirea sensului acestora. Una dintre lucrările reprezentative pentru această direcție componistice este Simfonia Psalmilor, considerată o capodoperă plasată în perioada neoclasică de creație a lui Stravinski. Lucrarea constituie o reîntoarcere la valorile creștine, printr-un limbaj sonor adaptat vremii, muzica fiind condusă în spiritul cântului gregorian, simplu, la care se adaugă textul în limba latină. Versurile psalmilor valorificați subliniază predilecția pentru complexitatea sentimentelor religioase, pornind de la implorare umilă, până la mărire. Deși această creație reflectă în primul rând o experiență religioasă personală, totodată sugerează expresia universală a statorniciei în credință a unei comunități ce pare a participa la o rugăciune colectivă.