Relevanțe culturale și artisticeîn contextul spaniol postbelic al războiului civil

Rezumat

În contextul de față se expun o serie de ipostaze în ceea ce privește posibilitățile pe care le deține cultura spaniolă și modalitatea de (in)/(e)voluție a muzicienilor plasați într-un context istoric precar (1939–1945). Astfel, se descrie panoramarea culturală, ce include varietatea idealurilor, preocupărilor și crezurilor artistice ale oamenilor de cultură, aflați sub sentimentul dezolării și al disperării; drumul pe care aceștia îl preiau va fi anevoios. Adepții noilor concepții de transformare a muzicii admit preluarea unui limbaj și a unor ideologii destul de îndepărtate de cele tradiționale. Ei își arată interesul pentru realizările compozitorilor europeni și americani, ultimele descoperiri fiind, în acea perioadă, creațiile electronice și muzica electro-acustică, teatrul instrumental și opera contemporană. Itinerarul inițiat de aceștia îi condiționează către expatriere (fizică) sau autoexilare internă (psihologică). În ceea ce privește muzica, se asistă la o reîntoarcere a esteticii școlii naționale înaintea liberei expresii moderniste încercate de Generația din jurul anilor 1927, o generație într-un fel pierdută în tăcerea timpurilor, recent trecute. Drept urmare, Spania va suporta o colonizare puternică a simfonismului germano-rusesc, referitor la școlile muzicale naționale și creațiile romantice, încă nedescoperite în totalitate de către muzicienii spanioli, la această dată.