Ultimele lieduri de Theodor Grigoriu. Aspecte stilistice și interpretative

Autori

  • Conf. univ. dr. Cezara Petrescu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

DOI:

https://doi.org/10.35218/

Cuvinte cheie:

Theodor Grigoriu, lied, muzică românească, aspecte stilistice

Rezumat

Theodor Grigoriu, figură de referință în muzica românească a secolului XX, senior al generației de compozitori post-enescieni, cu o atitudine componistică de
modern moderat, a explorat resursele expresive ale vocii umane în genul vocal-simfonic și vocal-cameral. Deși din punct de vedere cantitativ, lucrările pentru voce și pian nu
sunt foarte numeroase și genul vocal-cameral nu a fost o preocupare constantă a compozitorului, liedul rămâne unul dintre palierele reprezentative pentru întreaga sa
creație, marcată de un gust literar desăvârșit și învecinată armonios cu nimbul poeziei. Liedul i-a marcat lui Theodor Grigoriu existența profesională, de la primele încercări
ale copilăriei, determinante pentru viitoarea sa carieră, până la realizările spațiate temporal ale maturității creatoare. Deși abordate într-o manieră neconsecventă,
diversitatea, măiestria alcătuirii și învecinarea cu lucrări din genuri ample cu care rezonează și configurează adevărate „laboratoare de creație”, ciclurile de lucrări pentru
voce și pian constituie ceea ce se poate numi cu îndreptățire creație de lied. Scrisoare către păsări pe cuvinte de Sfântul Francisc din Assisi (2004) și Iconarul – Poemul unui zugrav de biserici (2011) pe un text vechi, inedit, fără aspirații poetice, sunt ultimele lieduri ale lui Theodor Grigoriu, publicate postum. Îngemănând muzica și poezia într-un singur univers poetico-muzical, ele sunt depozitare ale acumulărilor și transformărilor limbajului muzical, lucrări spectaculoase, de maximă originalitate,
care încheie armonios traseul spiralat al genului în contextul întregii creații a compozitorului.

Publicat

2024-04-22